La Campionatele Europene de gimnastică disputate în Turcia, în Antalia, atât echipa feminină de gimnastică a României, cât și cea masculină au reușit calificarea la Campionatele Mondiale care vor avea loc la Anwerp, în Belgia, în perioada 30 septembrie - 8 octombrie a.c. , competiție unde se vor putea obține ultimele calificări la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman și Andreea Preda au acumulat 156. 297 puncte (sărituri – 39.899, paralele - 39.032, bârnă - 38.033, sol - 39.333) s-au clasat pe locul 5 în competiția feminină pe echipe de la Europenele din Antalia, cu 156,297 puncte și și-au asigurat prezența la Mondialele.
Aurul european a revenit Marii Britanii (164.428 puncte), calificată deja la Mondiale alături de SUA și Canada, argintul Italiei (161.629 puncte), iar bronzul Olandei (158.896 puncte). Pe locul 4, cu 156.627 puncte, s-a clasat Ungaria.
În finala de la individual compus Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul 9, iar Amalia Ghigoarță, pe 19.
În competiția masculină, Andrei Muntean, Gabriel Burtanete, Robert Burtanete, Nicholas Ţarcă şi Răzvan Marc s-au clasat pe locul 11 în concursul pe echipe cu 241.128 puncte ( sol - 39.199, cal - 38.932, inele - 40.266, sărituri - 42.966, paralele - 42.199, bară - 37.566).
Gimnaștii antrenați de Marius Berbecar, Marius Urzică, Remus Jivan şi Gerard Speerstra și-au asigurat astfel prezența la Mondialele unde vor putea obține ultimele bilete la JO Paris 2024.
La echipe, pe podium au urcat reprezentativele Italiei (249.526)- aur, Turciei (248.262)- argint și Marii Britanii (249.961) - bronz.
Gabriel Burtanete, singurul român în competiția de la individual compus s-a clasat pe locul 23.
Sursa foto: Emilia Nicolae/Fangymnastics





