Membrul Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte, a fost ales membru în Biroul Executiv al Federației Internaționale de Lupte (UWW) în cadrul Congresului UWW de la Belgrad, care a avut loc la înainte de Campionatele Mondiale. Oficialul român, care a acumulat 79 de voturi, va activa timp de șase ani în cadrul celul mai înalt for de conducere din lume al luptelor.
Tot la Belgrad, fostul mare luptător român Gheorghe Berceanu, campion olimpic la München 1972 și medaliat cu argint la Montreal 1976, dublu campion mondial și triplu campion european, care a decedat în august anul acesta, a fost inclus post-mortem în Hall of Fame-ul luptelor mondiale. La ceremonie, premiul său și diploma de membru au fost ridicate de Răzvan Pîrcălabu.
Au mai fost primiți în UWW Hal of Fame, finlandezul Pertti Ukkola, japonezele Saori YOSHIDA și Kaori ICHO, americanii John și Ben PETERSON, japoneza Hitomi OBARA, antrenorul Yuri SHAKMURADOV din Rusia și arbitrul Orestes MOLINA.
Din UWW Hall of Fame mai face parte și fostul luptător Ștefan Rusu.
Sursa foto: Facebook Federația Română de Lupte





