Raluca Strămăturaru, care în urmă cu patru ani s-a clasat pe locul 7 în competiția olimpică feminină individuală de sanie și a fost cea mai bine clasată componentă a TEAM ROMANIA la PyeongChang 2018, la Beijing 2022 nu a mai încheiat concursul. După două prime manșe modeste la capătul cărora s-a clasat pe locul 30, Raluca Strămăturaru a încercat astăzi să recupereze din handicap. În manșa 3, însă, s-a răsturnat, nu a mai trecut regulamentar linia de sosire și a încheiat competiția în afara clasamentului.
Medalia de aur la sanie feminin individual a fost cucerită de nemțoaica Natalie Geisenberger, cea de argint de compatrioata sa Anna Berreiter, iar cea de bronz de rusoaica Tatiana Ivanova.
Toate rezultatele Team Romania, din Ziua 4 competițională
Sanie
Simplu feminin - Raluca Nicoleta Strămăturaru - NECLASAT - nu a terminat manșa 3
Schi fond
Sprint liber feminin - Timea Sara Lorincz - Locul 78
Sprint liber masculine - Raul Mihai Popa - Locul 47
Biatlon
20 km individual masculine - George Marian Colțea - Locul 89 - cu timpul 1:01:55.5 și 8 ratări în poligon
Sursa foto sanie: Facebook FIL (Federatia Internațională de Sanie)





