Alin Petrache, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), si Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului si Sportului (MTS), se gandesc deja la completarea si modificarea Legii Sportului. A fost format deja un grup de lucru, alcatuit din reprezentanti ai celor doua institutii, care va lucra la modificarile actului normativ.
La prima intalnire, care a avut loc ieri, grupul de experti a analizat stadiul lucrarilor realizate de comisia MTS pentru acest proiect, datele fiind coroborate cu documentatia COSR.
“Vom lucra cu experti din federatiile nationale si din zonele complementare. Nu este o lege noua, ci imbunatatire foarte necesara a Legii Sportului. Sper sa finalizam acest proiect cat mai repede, pentru a fi introdus pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare din toamna”, a declarat Alin Petrache, presedintele COSR.





